Beneficiari

Alexandru Pasc

„Sunt foarte charismatic și am multe preocupări. Merg regulat la înot, gătesc și mă bucur să fiu cu colegii mei. Printre hobby-urile mele se numără tenisul de masă, dansul de societate (tangor, balet). Îmi place mult să merg la biserică și sunt foarte responsabil.”

Bogdan Cristea

„Îmi place să cred că sunt galant și atent la persoanele din jurul meu. Sunt și reporter la TVR, foarte mândru și implicat în această muncă. Vorbesc fluent limba engleză și sunt absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din Cluj, Secția Balneo-Fiziokinetoterapie.”

Gabriela Tare

„Mă simt răsfățata echipei, dar nu pe nedrept, ci pentru că sunt foarte harnică, atentă la detaliile muncii de zi cu zi. Într-un cuvânt îmi place lucrul bine făcut și mă simt în largul meu în bucătărie și în fața șevaletului.”

Marius Petrindean

„Deși viața a fost mai dură cu mine, am rămas vesel și întâmpin cu un zâmbet larg tot ce îmi dă aceasta. Îmi place pictura, dansul, mă implic în toate activitățile, chiar și cele sportive, chiar dacă uneori acestea din urmă îmi creează dureri fizice.”

Mihai Arsenie/ visătorul echipei

„Mi se spune visătorul echipei pe bună dreptate pentru că am o fire de artist, dar unul activ, care se implică cu entuziasm și dedicare în multe proiecte. Fac parte din echipa de reporteri a emisiunii Fără Prejudecăți, TVR Cluj. Îmi place fotografia, înotul, muzica și baletul.”

Raluca Avram/ instructor zumba

„Sunt destul de timidă. Cu toate acestea, fac parte din anul 2014 din echipa emisiunii Fără Prejudecăți, TVR Cluj. Îmi place dansul și muzica. Am început cu dans contemporan iar apoi am început ore de balet. Am dansat pe diferite scene din țară și din afara țării. ”

Vasile Zdroba

„Mi se spune și Ursulețul pentru că am o fire calmă și îmi place să ofer îmbrățișări calde. Mă implic în activități și îmi place să dansez. Îmi place mult la centru și pentru pupicii pe frunte ai doamnei Adriana. Deși nu am avut ocazia de a face școală, am învățat pe lângă mama mea și Pepitu multe din treburile gospodărești.”

Robb Aurelian

„Am intrat în echipă mai târziu, dar m-am integrat foarte ușor. Sunt foarte activ și foarte ager la minte, prind ușor pașii de dans, exercițiile sportive. Îmi place să pictez și îmi plac mult treburile casei. Mă regăsesc în echipă alături de colegii mei.”

Rozalia Tare/ beneficiarul atipic

„Am intrat în echipă încă de la început, la inaugurarea din 2010, inițial ca părinte al Gabrielei Tare. Întrucât și sănătatea mea este una certificată și contopindu-mă cu această echipă, am ales să sudez aceasta și cu calitatea de beneficiar. Mă numesc beneficiarul atipic deoarece deși nu sunt mereu la masa de lucru, la activități sunt mereu responsabilă cu rezolvarea unor probleme ale beneficiarilor asociației.”

Cristina Moza/ mezina echipei

„Am intrat în echipă în anul 2018. Deși încă sunt elevă, îmi plac activitățile de la asociație. Ador să am grijă de alții, mai exact de colegii mei. De când fac parte din echipă, am participat la evenimente și spectacole. Vorbesc fluent limba engleză și vă pup pe toti.”